Să ai un copil implică, în mod evident, numeroase responsabilități. Odată ce bebe vine pe lume, devine centrul „universului” pentru părinți. Există însă persoane care se simt împlinite și fără a avea copii! Iată câteva dintre vedetele din România care nu și-au asumat, cel puțin până acum, rolul de părinte.
Delia este una dintre artistele celebre care au ales să nu aducă pe lume un copil. Cântăreața și-a expus, de-a lungul timpului, opinia potrivit căreia nu își dorește să devină mamă în lumea nesigură în care trăim.
O altă vedetă care nu și-a asumat rolul de părinte este Tania Budi. Fostul model mărturisea, în urmă cu ani buni, că nu este atrasă de familie și nici de ideea de a deveni mamă. În schimb, nu a exclus ideea de adopție.
Mihai Bendeac se află și el pe lista vedetelor care nu au copii. Actorul nu își dorește nici să se căsătorească, motiv pentru care și-a tatuat pe inelar cuvântul „never”.
Corina Chiriac, în schimb, a regretat că nu a avut copii. Artista a pus accent pe partea profesională și, odată cu trecerea anilor, a realizat că i-ar fi plăcut să aibă un fiu sau o fiică.
Pe de altă parte, Nuami Dinescu a primit o lovitură dură din partea vieții. Actrița a reușit să învingă moartea la vârsta de 27 de ani și, tot atunci, a aflat că nu va putea avea copii. Vestea cruntă a primit-o pe patul de spital, când era internată la ATI.
Rodica Popescu Bitănescu nu regretă că nu a devenit mamă. Însă, în urmă cu mulți ani, actrița vizionase un film rusesc și, atunci, și-a dorit să aibă 11 copii. Totuși, anumite lucruri au făcut-o să se răzgândească.
Oana Zăvoran a fost deranjată, cu ceva vreme în urmă, de „celebra” întrebare pe care multe persoane o primesc, și asnume „Când o să faci un copil?”.
„Uite că nu vreau, că nu e momentul încă, că nu simt și că nu e treabă voastră. OK?
Întrebare mega comunistă și impertinentă, zilnic pusă! Mă și vedeți pe mine făcând sondaje în rândul populației «Când credeți că ar trebui să am și eu copii?»”, a scris Oana Zăvoranu pe Facebook, cu ceva vreme în urmă.